MANASTIREA MAMU

Prima menţiune documentară din comuna Lungeşti o are satul Mamu, care mai târziu şi-a schimbat denumirea în Lungeşti. În documente întâlnim atestarea satului Mamu în anul 1437, iar într-un document din 23 noiembrie 1586 găsim pentru prima oară denumirea de Lungeşti. Desigur, satul Lungeşti nu poate fi altul decât fostul sat Mamu, care purta denumirea pârâului şi a codrilor care îl însoţeau o bună bucată de drum. Din anul 1586 satul Lungeşti şi-a păstrat numele neschimbat.

Nu se ştie cine şi când a înălţat în acest sat o mănăstire, dar se ştie că jupâneasa Stanca, mama domnitorului Constantin Brâncoveanu a construit o biserică de lemn după anul 1655 în locul alteia care, aşa cum consemna cronicarul Radu Greceanu, „era veche fiind de demult, se stricase, iar dumneaei jupâneasa Stanca, maica măriei sale (Constantin Brâncoveanu) o au făcut de isnoava însă iar, de lemn.”

Tot dintr-o cronică a lui Radu Greceanu avem următoarea afirmaţie: „Mânăstirea ce se chema Mamul ot sud Vâlcea care este hramul celui întru sfinţi părintele nostru Nicolae Mirlichischi Cidotvoret făcătorul de minuni, care mai înainte era făcută de lemn şi se tragea despre Buzeşti”.

Această afirmaţie a cronicarului ne face să înţelegem că prima mănăstire construită din lemn la Mamu avea ctitor tot pe cineva din familia Buzeştilor, pentru că ei stăpâneau această moşie, şi în apropiere la numai câtva sute de metri se afla ctitoria lor de la Stăneşti.

Aşa cum se cunoaşte, jupâneasa Stanca „era de viţă împărătească, fiica postelnicului Constantin Cantacuzino”. Ea a fost căsătorită cu Papa Brâncoveanu postelnic. Acesta a murit de tânăr în anul 1655 măcelărit de semenii răsculaţi după moartea lui Matei Basarab.

Există, deci, îndreptăţita presupunere că ctitoria jupânesei Stanca de la Mamu a fost ridicată în memoria soţului ei, mai ales că acest cronicar nu aminteşte nimic despre postelnicul Papa Brâncoveanu.
În anul 1695 domnitorul Constantin Brâncoveanu, trecând prin frumoasa vale a Mamului, a vizitat ctitoria mamei sale şi a găsit de cuviinţă să înalţe aici, pe malul drept al pârâului Mamu, o frumoasă mănăstire de zid. În anul 1695 s-a început construcţia actualei mânăstiri, iar în anul următor s-a terminat, picturile fiind gata după trei ani, la 8 septembrie 1699, de zugravii Pârvu Mutu şi Marin.

Renumiţii zugravi Pârvu şi Marin au pictat în pronaos pe zidul de apus, spre sud de uşă, chipurile voievodale: „Io, Constantin Basarab Voievod”, cu patru copii în faţă, ţine biserica în palmă cu doamna sa, Maria. Ea are şase fete, ale căror nume nu sunt trecute. La nord de uşă: „Jupân Papa, postelnicul Brâncoveanu, jupâniţa Stanca Cantacuzino”. Pe zidul de nord: „Jupân Preda Velicai, vornic, jupâniţa ego Păuna”. Pe zidul de sud: „Io, Mathei Basarab Voievod” ţine în mâna stângă o batistă, şi doamna sa, Elena. Pe grosimea zidului, la deschiderea uşii e un bust: „Platonida, care a fost stariţă când s-au făcut mânăstirea”. A mai existat aici un portret din anul 1842, cu vopsele fără ulei, ale Meletinei stareţa.

În naos, deasupra intrării se găseşte scris în slavoneşte următorul text: „Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte biserica pe care ai câştigat-o cu curat sângele Tău”.

La Mânăstirea Mamu ce poartă hramul Sfântului Nicolae se găsesc obiecte cu valoare artistică, istorică şi documentară. Printre acestea amintim: cădelniţa de argint formată din trei părţi, cutia din argint pentru păstrarea Sfintei Împărtăşanii, un disc de argint rotund, o frumoasă Evanghelie care datează din anul 1714, scrisă cu litere chirilice, donată de însuşi ctitorul Constantin Brâncoveanu, pe a cărei copertă sunt aplicate 5 piese de argint, gravate în colţuri, la fel şi în spate. De asemenea se mai găsesc: o Cazanie care datează din anul 1781, o Evanghelie din anul 1821, scrisă cu litere chirilice, Vieţile Sfinţilor, scrisă în anul 1842, editată de Mitropolia Bucureştiului, precum şi alte 50 de cărţi scrise în limba chirilică şi latină între anii 1714-1900.

În anul 1699, domnitorul Constantin Brâncoveanu înzestrează această ctitorie cu două clopote de bronz, unul în greutate de 40 de kg şi altul de 30 de kg. Clinchetul lor a dat de veste locuitorilor noştri în vreme de restrişte să se adune de prin codrii Mamului, de pe dealurile cu vii şi pomi, de pe ogoare, pentru a se pregăti să meargă la luptă pentru a-şi apăra vatra strămoşească. Sunetul lor a îmbărbătat adesea oamenii de pe aceste locuri, trezindu-le sentimentul patriotic şi mândria naţională.

Sunetul clopotelor de la Mamu au anunţat şi anunţă, au însoţit şi vor însoţi pe ultimul drum pe fiecare dintre noi… Acest lucru l-a inspirat în urmă cu aproape 5 decenii pe fostul preot de la Mânăstirea Mamu, Anton Luţcan, să scrie o frumoasă poezie: „Clopotele de la Mamu”.

În interiorul mânăstirii se mai află un policandru de alamă cu 12 braţe, care datează din anul 1842, şi un potir din anul 1835, donat de stareţa Melania de la Mamu.
Ministrul Cultelor, în anul 1868, donează Mânăstirii Mamu 10 candele argintate, făcând în felul acesta ca monumentul istoric să fie împodobit cu cât mai multe obiecte de valoare artistică şi istorică. Pe fiecare se poate citi inscripţia: „Făcută de Ministerul Cultelor pentru Schitul Mamu în 1 iulie 1868, ministru D. Gusti”.

Atât Mânăstirea Mamu, cât şi cea de la Stăneşti, aveau sub administraţie multe moşii. Alexandru Iliaş a dat un hrisov în anul 1629 în care se spune că: „Mânăstirea Mamu stăpânea 2 părţi din moşia cu acelaşi nume”. Un alt document din 15 iunie 1659 ne dă o altă asigurare că: „Stareţa Sofronia de la Mânăstirea Mamu face un schimb de ţigani cu fraţii Pătraşcu paharnic şi Giura. Şi când s-au făcut această tocmeală au fost cu ştirea coconului Matei Buzescu, feciorul Radului Buzescu”. Tot Alexandru Iliaş dăduse Mânăstirii Mamu un hrisov de mile în anul 1628.
Matei Basarab a dat la 8 iulie 1641 un hrisov în care se specifică: „Draroveţii de Sus se stăpâneşte de Mânăstirea Mamului”.

Numai din aceste surse putem trage concluzia că vechea ctitorie de la Mamu era destul de cunoscută, deşi biserica era de lemn, iar la ea se afla deja o chinovie de maici.
La 6 aprilie 1629, Matei Dumitrescu dă un zapis Mânăstirii Mamulari cu hramul Sfântul Nicolae prin care îi vinde jumătate din moşia Fumureni.

Devenind ctitorul Mânăstirii Mamu, în anul 1659, domnitorul Constantin Brâncoveanu a întărit-o cu hrisoave de mile ca: „vinăriciul din dealul Cocorăştilor, Cârloganilor, Colibaşiu. Acestea au fost confirmate la 4 septembrie 1793 şi la 15 martie 1813 de voievozii respectivi ca mile vechi acordate de marele patriot Constantin Brâncoveanu”.

Un document din 1808 ne informează, de asemenea, că Mânăstirea Mamu stăpânea multe moşii din satele limitrofe, fiind cunoscută nu numai în Oltenia, ci în ţara întreagă. Existând condiţii prielnice, viaţa monahală la Mânăstirea Mamu putem spune că a fost permanentizată.

La începutul secolului al XIX-lea, personalul Mânăstirii Mamu este condus de stareţa Meletina, care, aşa cum reiese din documentele vremii, a fost o urmaşă demnă a stareţelor: Sofronia, Evghenia, Fevronia, Epifania, Platonida, Eftimia, etc.

Dovedind un spirit gospodăresc remarcabil, stareţa Meletina a adăugat chiliilor brâncoveneşti etajul, iar în anul 1828, căzând turla de pe naosul bisericii în urma unui cutremur, a refăcut învelişul, iar clopotniţa şi turla au fost făcute din lemn.

Tot sub conducerea stareţei Meletina, între anii1842-1843, cu vopsele fără ulei, s-a refăcut zugrăveala, scriindu-se cu această ocazie în biserică o pisanie care nu se mai păstrează azi. Din textul ei a fost copiat de preotul Dumitru Bălaşa după transcrierea făcută de Episcopul Ghenadie: „S-au început a se zugrăvi această mănăstire la anii 1842, iunie 14, şi s-au săvârşit la anul 1843, august 23, cu toate podoabele după cum se vede, prin osârdia maichii Meletenii, stareţa. Ghermano ieromonah Argeşanu cu ciracii săi: Popa Constantin zugravul şi Gheorghe Bălăceanu zugravul”.
În perioada cât a fost stareţă a Mânăstirii Mamu, maica Meletina a pus la punct monumentul istoric, a construit dependinţele necesare obştii care trăia la această mănăstire, fără a afecta stilul brâncovenesc, a reparat zidurile înconjurătoare şi a ajutat la repararea unei biserici din lemn din satul Fumureni, care în prezent nu se mai păstrează.

După hărnicia de care a dat dovadă această stareţă, după pasiunea, dragostea şi devotamentul care a caracterizat-o în tot ce a întreprins, n-ar fi exclus ca ea să fi vegheat şi la păstrarea monumentului istoric din satul Stăneşti.

Lângă Mânăstirea Mamu, în partea de sud, se află două pietre de marmură albă, închise cu grilaj de fier, în care sunt înmormântate: Elencăi Greceanu, din 1870, şi Maria Prisăceanca, o copilă moartă în vârstă de 12 ani în 1860.

După anul 1873, obştea de maici de la Mânăstirea Mamu a fost mutată la Mânăstirea Hurezi şi astfel, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu a devenit biserică de mir în parohia Lungeşti.
Deci, după mai bine de două secole de viaţă monahală, monumentul istoric rămâne neîngrijit sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor locale, lăsând în felul acesta mână liberă paraginii şi ruinei. Protoiereul Meletie Răuţ, descria în anul 1908 monumentul de la Mamu astfel:

„În exterior, în cadrilaterul mărginit de ruinele dezgustătoare ale zecilor de chilii, locuiesc porcii arendaşilor, care râmă şi mormintele ctitoriceşti, şi de la care veşnic găseşti un strat gros din cocenii porumbilor sau cojilor de dovleci rămase din hrana porcilor”.

Cu câţiva ani mai înainte, în 1891, Episcopul Ghenadie al Râmnicului, vizitând ctitoria lui Brâncoveanu, observase multe nereguli, lucru ce a dus la propunerea de a fi înlocuit preotul paroh, care era bătrân şi infirm, cu altul mai tânăr pentru a avea mai multă grijă de biserică. De asemenea, a invitat primarul la faţa locului şi i-a propus să facă reparaţiile necesare la clădire şi să înfiinţeze o şcoală comunală, lucru ce nu s-a realizat curând.

Această stare de lucruri a impus ca în anul 1910 mânăstirea să fie închisă pe o perioadă de 5 ani, dându-se posibilitatea unei reparaţii substanţiale atât la acoperiş, cât şi la zidurile exterioare, pregătind-o cu toate cele necesare cultului. Cu acest prilej s-au spălat picturile făcute sub conducerea stareţei Meletina, scoţându-se la iveală cele din anul 1699, adică cele originale. Acest lucru îl găsim consemnat în pisania nouă deasupra intrării în naos. Ea consemnează următoarele: „Această sfântă biserică cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae, care a fost zidită la anul 1696 de voievodul Constantin Brâncoveanu, s-a reparat acum cu ajutorul locuitorilor comunei Lungeşti şi al Casei Bisericii, învelindu-se din nou cu aramă şi găsindu-se zugrăveala cea veche, precum se vede, peste care se făcuse alta ce s-a spălat. Azi, 17 ianuarie, anul 1916, s-a înfiinţa cu mare cinste, din nou, de Preasfinţitul Episcopul Râmnicului – Noului Severin, D.D. Sofronie”.
După cum se deduce din textul pisaniei, reparaţiile s-au făcut numai la biserică, nu şi la chilii.

În anul 1932, biserica Mamu devine mănăstire de maici. Viaţa monahală se reia sub conducerea demnei stareţe Epraxia Ungureanu, născută în anul 1910 la Olăneşti, Vâlcea, absolventă a seminarului monahal din Mânăstirea Bistriţa. Epraxia Ungureanu a intrat în monahism în anul 1925, iar în anul 1932, la vârsta de 20 de ani este aleasă şi numită ca stareţă la Mânăstirea Mamu. În această perioadă, obştea mânăstirii era formată din 9 maici şi 10 surori. Preot la mănăstire în anul 1937 era Gheorghe Bădiţescu din comuna Fumureni, Vâlcea.

În anul 1932 se construiesc nişte chilii cu pridvor de către Societatea „Acoperământul Maicii Domnului”, pentru a servi la cazarea maicilor ostenitoare la această mănăstire.
Sub conducerea înţeleptei şi harnicei stareţe Epraxia Ungureanu viaţa obştii maicilor de la Mamu se desfăşoară timp de 28 de ani până în anul 1960. În această perioadă, monumentul istoric este bine îngrijit şi întreţinut. Încă de la venirea măicuţelor la Mamu se înfiinţează un atelier de ţesătorii şi covoare, de ţesături naţionale, la care îşi aduc aportul în mod deosebit maicile Agatoclia Crăciunescu, Achilina Vuţă, Mureşan Platonida, Iustina, etc.

Ca fapte de caritate este de menţionat grădiniţa sezonieră pentru copiii satelor Lungeşti, Stăneşti şi Gănţulei, care beneficiau de instrucţie şi masă gratuită. Procesul instructiv-educativ se desfăşoară sub directa îndrumare a stareţei Epraxia Ungureanu prin educatoarea de excepţie, maica Achilina Vuţă.

Mânăstirea Mamu avea în proprietate 8 ha de teren arabil şi 50 de ha pădure donată de stat. Gospodărind pământul cu multă răspundere, măicuţele reuşiseră să dezvolte şi o gospodărie anexă, crescând: vaci, porci şi păsări, a căror produse le foloseau pentru consum, pentru grădiniţă, iar surplusul îl vindeau şi cumpărau cele necesare pentru mănăstire şi obşte. În perioada 1956-1958, prin grija Direcţiei Monumentelor Istorice, s-au reparat toate chiliile de la Mânăstirea Mamu, neştirbindu-se cu nimic frumosul stil brâncovenesc. Cu această ocazie, a recondiţionării chiliilor, s-au făcut săpături în curtea mânăstirii şi s-au găsit numeroase morminte. Această descoperire a condus la concluzia că în decursul timpului, maicile se înmormântau în incinta mânăstirii. De fapt, într-o frumoasă poieniţă de flori, la o distanţă de câteva zeci de metri se aflau şi în anul 1960 câteva morminte unde îşi dormeau somnul de veci maicile şi preoţii decedaţi, care slujiseră la Mânăstirea Mamu după anul 1932. Câteva exemple sunt elocvente: maica Mavra, mama stareţei Epraxia Ungureanu, sora Eugenia, sora Olimpia, preotul Anton Luţcan.

Printr-un ordin venit de la autorităţile statului, în luna decembrie 1960, obştea de maici de la mânăstirea Mamu este obligată să se retragă la Mânăstirile Hurezi şi Bistriţa, iar clădirea este destinată înfiinţării Spitalului de Bătrâni bolnavi cronici, Lungeşti, biserica trecând în folosinţa şi în îngrijirea parohiei Lungeşti.

Cutremurul din martie 1977 fisurează puternic turla bisericii, dar preotul paroh Dumitru Gr. Popescu, preotul Cristide Floricel, cu ajutorul locuitorilor găsesc meşteri pricepuţi care au reuşit să o repare ireproşabil, neafectând stilul şi frumuseţea monumentului istoric.

La ora actuală, ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu din comuna Lungeşti redevine Mânăstirea Mamu, sub grija Preasfinţiei Sale, Episcopul Gherasim al Râmnicului, şi a Arhimandritului Vartolomeu Androni, exarhul Eparhiei Râmnicului şi stareţul Mânăstirii Cozia, desfăşurându-se lucrări de restaurare a picturii originale şi a zidurilor bisericii. Totodată, există şi o mică obşte formată din 3 vieţuitoare, având în frunte pe maica Pavelina.

Prin proiectele înfiinţate de Primăria comunei Lungeşti şi de Sfânta Episcopie a Râmnicului, Mânăstirea Mamu va ajunge la strălucirea de odinioară, pentru ca turiştii să vină şi să vadă pe viu istoria ţării noastre.

BISERICA STANESTI

Despre Biserica Stăneşti, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, se cunoaşte din pisania scrisă în slavoneşte în pronaos că primii ctitori sunt Mogoş Banu şi fiul său, Mogoş Spătaru, dar nu se cunoaşte anul construcţiei. Ceea ce se menţionează este că picturile au fost făcute de Giura Logofătul şi soţia sa, Vilaia, ele fiind terminate la 28 octombrie 1536.

Biserica Stăneşti este construită din cărămidă, iar forma în care se află azi se datorează restaurării ei în timp, fără a se afecta cu nimic frumuseţea acestui monument. Există însă presupunerea că Biserica Stăneşti ar fi fost la început capelă într-o curte feudală, boierească, şi bine fortificată. Acest moment istoric se găseşte în documente datând din anul 1586 într-un act de danie al celor trei fraţi Buzeşti: Stroie, Preda şi Radu, împreună cu Stănilă Postelnicu. Ctitorii acestei biserici neavând moştenitori, dreptul la stăpânire trece asupra Buzeştilor, respectiv Stroie Buzescu, urmaş al lui Giura prin mama sa, Maria.

Biserica Stăneşti a fost înzestrată în vremea lui Stroie Buzescu cu moşii întinse, dar după moartea acestuia, la 19 mai 1615, Maria Băneasa şi Radu Postelnicu, fiii lui Radu Buzescu, clucer, închină mânăstirea Stăneşti Patriarhiei de Alexandria prin Chiril Lucaris. Patriarhia trece la arendarea moşiilor în tot timpul stăpânirii ei.
După câţiva ani de stăpânire a Bisericii Stăneşti de către Patriarhia din Alexandria, prin intervenţia fermă a iscusitei Sima, soţia lui Stroie Buzescu, biserica trece sub patriarhia lui Gherasim, fiind apoi sub administraţia „Săgarcii din Dolj”.

Din documentele care dau informaţii despre Biserica Stăneşti putem constata cu mândrie că acest monument, prin valoarea sa istorică, face parte din salba de perle ale neamului românesc.
La Biserica Stăneşti nu întâlnim obiecte din metale preţioase, dar se găsesc obiecte cu valoare istorică şi documentară, aşa cum sunt cele două icoane care datează din anul 1558 şi Evanghelia scrisă în hârtia vremii, legată în lemn şi piele maro, care datează din anul 1723 şi este scrisă cu litere chirilice.

Picturile în frescă ce se văd şi azi sunt cele originale, fiind făcute cu o măiestrie de neîntrecut de Giura Logofătul şi soţia sa, Vilaia. Picturile de la Stăneşti au o importanţă şi o valoare istorică deosebită întrucât sunt considerate printre cele mai vechi picturi de ansamblu din Ţara Românească. Istoricii noştri, în numeroase lucrări, subliniază importanţa şi frumuseţea de neîntrecut a picturilor de la Stăneşti care scot în evidenţă arta picturală a veacului al XVI-lea.

În acest măreţ monument istoric este înmormântat în pronaos Stroie Buzescu, generalul lui Mihai Viteazu, învingătorul tătarului, cel ce devenise ctitor al Bisericii Stăneşti în anul 1586. Pe piatra de mormânt sunt gravate scene din lupta dusă cu tătarul şi o interesantă inscripţie tradusă de profesorii Chirea şi Bălan.

De asemenea, în pridvor a fost înmormântat jupânul Dumitru Ban; în pronaos au fost înmormântaţi Sima, soţia lui Stroie Buzescu, la începutul secolului XVII, Preda Postelnicu, fiul ctitorilor picturii, Giura Logofătul şi Vilaia. În naos mai există un mormânt datând din secolul al XVI-lea pe care marele istoric Nicolae Iorga nu a mai putut citi decât: „Monahia va…”.
Documentele atestă că în curtea acestei biserici existau câteva chilii necesare pentru o modestă obşte de călugări, care cu siguranţă şi-au adus contribuţia la întreţinerea bisericii şi săvârşirea cultului religios.

Monumentul istoric de la Stăneşti, cu care toţi ne mândrim astăzi, este opera restaurării în timp şi, mai ales, a anului 1937, la care au participat enoriaşii sub conducerea preotului paroh Dumitru Gr. Popescu, sub îndrumarea şi sub supravegherea Comisie Monumentelor Istorice, care au înlăturat unele modificări survenite în decursul timpului, păstrând în schimb altele.

BOLNITA DIN SATUL LUNGESTI

Enoriaşii satului Lungeşti, neavând o biserică de mir, mergeau la slujbe la Mânăstirea Mamu. Oficierea slujbelor religioase cu ocazia Botezului, Nunţii, Înmormântării, a pomenitului, aduceau greutăţi obştii de călugăriţe. Acest neajuns, ca de fapt şi dorinţa de a fi ctitor, a determinat-o pe stareţa Meletina să construiască un locaş de cult, cunoscut sub numele de Bolniţa din satul Lungeşti. Astfel, dup ce termină repararea zidurilor înconjurătoare de la Mamu, stareţa Meletina trece a realizarea obiectivului propus.

Bolniţa a fost terminată la 12 iunie 1833. Este construită din lemn, acoperită cu şindrilă şi are formă de navă.

Având o vechime de peste un secol şi jumătate, ea a căpătat o valoare istorică, documentară şi artistică atât prin vechime şi formă, cât şi prin destinaţia pe care o are.

Desigur, starea bună în care se află se datorează restaurării ei în timp, dar mai ales reparaţiilor făcute de enoriaşi anul 1960 sub conducerea preoţilor Dumitru Gr. Popescu şi Cristide Floricel.

Bolniţa din satul Lungeşti are o utilitate permanentă, întrucât se oficiază slujbe pentru înmormântări şi pomenirea morţilor.